De ce?

“Exista momente in viata oricarui om in care se simte atat de singur si atat de gol pe dinauntru, incat ii vine sa urle, sa incerce sa umple spatiul gol cu sunetul strident al propriului urlet. E cel mai trist lucru sa te simti singur, atat timp cat traiesti pe aceasi planeta cu 7 miliarde de oameni. Cel mai trist e sa fi singur intr-un oras imens. Intrebarea e : cum umpli golul din viata ta? Poti sa iubesti pe cineva, sau nu. Poate sa-ti fie dor de cineva sau poti sa nu simti nimic.

 Poti sa fi indiferent tot timpul, sa ai un zid care sa te protejeze de tot ce-i in exterior, sentimene pozitive sau negative. Poti sa respingi sagetile de ura sau invidie sau poti sa-ti respingi marea iubire. Totul depinde de tine pana la urma. Depinde de alegerile pe care le faci, depinde de momentele in care spui Da si de momentele in care spui NU. Si poate ca da, destinul tau e scris in stele, dar pana la urma soarta ti-o mai faci si cu mana ta.

Sursa foto : becomingsupermommy.blogspot.com

Cel mai ciudat sentiment e sa te simti al nimanui, sa simti ca nu ai niciun sens. Ca esti doar inca unul in lumea asta mare. Ca nu stii ce sa faci sa te simti util. Si da ai dreptate, am viitorul inainte, nu ma zbat pentru o paine ca altii, sunt la facultatea la care mi-am dorit tot timpul sa ajung si sunt satisfacuta intelectual, iubesc si ma simt iubita, dar…lipseste ceva. Si nu ma intreba ce, pentru ca nu as putea sa-ti raspund. Un val de neliniste se revarsa din interiorul meu in jur, ceva ma faramanta si cel mai rau e ca nu-mi pot explica de ce. Aceasi intrebare, repetata obsesiv, de zeci si  zeci de ori. Si niciun raspuns. Parca se loveste de peretii corpului meu si revine ca un ecou : de ce, de ce, de ce, de ceeeeeeee?

Cu cat citesc mai mult si cu cat absorb mai multe informatii, simt ca stiu prea putin din tot ce exista. Ma simt prea mica intr-o lume mullt prea mare. Stiu ca e o idee invechita pe care au comentat-o multi altii, mult mai inteligenti ca mine, dar asta simt. E un mare vid in interiorul meu si creste de fiecare data cand am timp sa ma gandesc la el. Pana acum credeam ca iubirea e cea care acopera tot, ca tine de foame, de sete si de orice altceva, dar acum nici macar ea nu poate sa umple toate spatiile goale. E ca si cum niste fluturasi mici, mov, au evadat din sertarasele lor bine ferecate, undeva adanc in mine, si acum isi tot fac de cap de colo pana colo. As vrea sa se intoarca la locul lor si sa stea acolo cuminti. “

E un text pe care l-am scris acum 2 ani. Ciudat e ca ma simt la fel… Unele lucruri s-au schimbat, pentru ca da, dragostea nu dureaza la infinit si pentru ca da, termini facultatea o data si o data. Straniu e ca, acum, sunt la masterul pe care mi-am dorit sa-l fac  si imi mai si place 🙂 . Nu mai iubesc in schimb, dar e mult mai bine asa. Totusi de ce ne simtim singuri ori ce am face? De ce avem nelinisti pe care nu le putem explica? De ce uneori avem sentimentul ca trebuie sa facem ceva, dar nu stim ce? Si, de ce avem atatea intrebari la care nu putem raspunde?

Oana Florea